La această oră, în zona Jina – Poiana Sibiului, carosabilul este acoperit cu un strat de gheață de 1-2 cm și se acționează cu material antiderapant, anunţă SC Drumuri și Poduri SA Sibiu, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Sibiu.

De asemenea, pe DJ 106A Sibiu – Păltiniș la această oră ninge și carosabilul este umed.

“Se va acționa începând cu ora 19 cu material antiderapant pentru prevenirea înghețului. Deoarece în acest moment circulația pe drumurile menționate se desfășoară în condiții de iarnă, rugăm participanții la trafic să circule cu atenție sporită, în special pe sectoarele de drum unde se află utilajele de intervenție. În funcție de evoluția condițiilor meteo pentru informarea corectă și în timp util a participanților la trafic despre starea drumurilor județene, vom pune la dispozitie atât pe pagina de facebook cât și pe site-ul instituției noastre date actualizate (www.drumuripodurisibiu.ro- butonul “alertă trafic”)”, transmite Monica Iliescu, purtător de cuvânt SC Drumuri şi Poduri SA

Articolul precedentSfaturile jandarmilor montani pentru turişti: Să aibă echipament adecvat sezonului rece!
Articolul următorSibienii, în stradă, după decizia lui Toader de a-l revoca din funcţie pe Augustin Lazăr: “Se întâmplă în oglindă ceea ce s-a petrecut şi în cazul Laurei Codruţa Kovesi”