Au mai rămas opt zile până la debutul celei de-a 26-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, ce se va desfășura în perioada 14 – 23 iunie.

Constantin Chiriac, directorul TNRS și președintele FITS, a anunțat joi, într-o conferință de presă, că la Sibiu vor fi 3.300 de artiști și invitați din 73 de țări și 540 de evenimente ce vor avea loc în 75 de spații de joc.
În această ediție sunt așteptați 700.000 de spectatori.
“După ce a găzduit Summitul Uniunii Europene, chiar de Ziua Europei, Sibiul își continuă vocația de gazdă bună a marilor evenimente culturale. Este orașul care investește cel mai mult în cultură și care obține profit din această investiție. Mii de artiști vor prezenta 540 de evenimente, pe durata celor 10 zile, în 75 de spații de joc, pentru un număr de aproximativ 70.000 de spectatori pe zi”, a declarat Constantin Chiriac.

Potrivit acestuia, toate spațiile în care vor avea loc evenimentele FITS au fost verificate de ISU Sibiu.

“În toate spațiile de joc, ISU a reușit să facă simulări, ca să putem să preîntâmpinăm ceea ce este mult mai important decât oricare alt lucru tot ceea ce ar fi un posibil pericol pentru buna desfășurare a evenimentelor”, a declarat Chiriac.

Ediția 2019 a FITS este organizată de  Teatrul Național “Radu Stanca” din Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Local al Municipiului Sibiu.

#FITS2019

Conferinţă de presă #FITS2019

Publicată de FITS pe Joi, 6 iunie 2019

Articolul precedentDacă e week-end, e Street FOOD Festival
Articolul următorIconostasului Bisericii din Vința, restaurat la „Conferințele Astrei”