45 de sibieni sunt monitorizați la domiciliu, din cauza coronavirusului.

“În contextul aplicării măsurilor necesare pentru prevenirea și combaterea infecțiilor cu noul Coronavirus, reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, cu responsabilități în gestionarea acestui tip de eveniment, monitorizează permanent situația la nivel județean. Reamintim comunății sibiene că, în acest moment, în județul Sibiu nu există nicio persoană  pentru care să fi fost confirmată infectarea cu virusul COVID – 19 și nu există persoane care să se afle în carantină.  45 de persoane sunt monitorizate la domiciliu pe raza județului Sibiu”, a explicat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

În ultimele 24 de ore, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  a primit un apel la numărul unic pentru apeluri de urgență 112  cu privire la aspecte referitoare la Coronavirus. 

La nivelul Institutului Național de Sănătate Publică din subordinea Ministerului Sănătății a fost operaționalizată linia TELVERDE – 0800800358 destinată cetățenilor care doresc informații legate de prevenirea infectării cu virusul COVID – 19 (coronavirus).

Articolul precedentPreședintele Republicii Franceze l-a numit Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare pe Constantin Chiriac
Articolul următorCULISELE PUTERII, o nouă emisiune la Realitatea PLUS. Care sunt jocurile, tensiunile și aranjamentele din spatele scenei politice