Mâine seară, Sibiu Jazz Festival își va deschide porțile pentru a 49-a ediție, una dintre cele mai cosmopolite de până acum: 70 de muzicieni din 12 țări (Belgia, Polonia, Luxemburg, Franța, Ungaria, Spania, Israel, Austria, Norvegia, Suedia, Cuba și România) vor urca pe scenă în cele patru zile de festival.
Audiența se va bucura de peste 1.000 de minute de muzică asigurată de 11 trupe care abordează stiluri diferite care se vor completa armonic.
Anul acesta, festivalul se adresează tuturor simțurilor, deoarece, așa cum interpretarea artiștilor va bucura auzul celor prezenți, cele 14 truck-uri de street food campate în Piața Mare vor bucura papilele gustative ale spectatorilor cu produse pentru toate gusturile: de la paste, burgeri, pizza și clătite la spumante și ciocolată. Astfel, Sibiu Jazz Festival 2019 devine o experiență senzorială completă, desfășurată sub sloganul „Jazz Feel It!”.
Și vremea ar putea ține cu organizatorii: începând de vineri, ploile ar putea deveni mai izolate și mai rare.
„Iubitorii de jazz nu vor fi deranjați dacă vremea de afară va fi uneori mai puțin favorabilă, condițiile de audiție fiind impecabile. Ne-am obișnuit spectatorii cu un nivel pe care îl vom păstra și la ediția de anul acesta”, spune Simona Adina Maxim, directorul executiv al festivalului.
Concertele din cadrul festivalului și evenimentele conexe se vor desfășura în mai multe locații: Piața Mare din Sibiu, zona din fața Muzeului Brukenthal, Biserica Reformată, Mango – The Bar și Conacul Maria Theresa (Orlat).
Articolul precedentAccident pe DN14, la Șeica Mare. Două persoane au ajuns la spital
Articolul următorElevii sibieni pot participa la un concurs antifumat organizat de spitalul TBC