Peste 80 de pompieri din şase judeţe au intervenit marţi cu 23 de mijloace tehnice pentru localizarea şi lichidarea incendiului care a cuprins un depozit de materiale reciclabile din Alba Iulia, stins după patru ore.

“Incendiul este lichidat, iar în aceste momente se lucrează pentru înlăturarea efectelor negative şi stingerea ultimelor focare ascunse rămase. Pentru stingerea incendiului au intervenit peste 80 de pompieri, din 6 judeţe, cu 23 de mijloace tehnice (autospeciale de prima intervenţie şi comandă, autospeciale de stingere cu apă şi spumă, autoplatforma de salvare de la înălţime, autospeciala de descarcerare, autospeciala de cercetare CBRN)”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.

Nu s-au înregistrat victime ca urmare a incendiului produs.

Incendiul s-a manifestat pe amplasamentul unui operator economic în suprafaţă de 11.000 metri pătraţi, pe care erau depozitate aproximativ 3.000 de tone de deşeuri reciclabile (mase plastice, carton etc).

Circulaţia rutieră a fost blocată pe durata intervenţiei pompierilor în zonă, pe DN 1 la ieşirea din municipiul Alba Iulia către Teiuş.

Un depozit de deşeuri reciclabile din Alba Iulia a fost cuprins marţi de flăcări, fumul provocat de acesta putând fi observat de la câţiva kilometri distanţă. Incendiul s-a manifestat cu flacăra vizibilă şi cu degajare mare de fum.

Au acţionat pompieri din Alba, Bihor, Cluj, Hunedoara, Sibiu şi Timiş.

Locuitorii din Alba Iulia şi din localităţile învecinate au primit un mesaj RO-ALERT în urma incendiului, prin care li se recomanda să închidă uşile şi ferestrele, să astupe gurile de aerisire şi să oprească funcţionarea instalaţiilor de ventilaţie sau climatizare.

Depozitul în cauză este situat la marginea oraşului, în imediata apropiere a unei fabrici de cablaje şi a unui centru comercial.

Articolul precedentGrindină, vijelii, ploi torențiale anunțate de meteorologi – Ce zone sunt vizate
Articolul următorPericol de inundaţii pe râuri din mai multe județe!