Fost ministru al Agriculturii și al Finanțelor, în două guverne, Decebal Traian Remeş a murit vineri seara în locuința sa din Baia Mare. Acesta era bolnav de cancer și fusese externat din spitalul din Baia Mare cu o zi înainte.

Decebal Traian Remeş s-a născut la 26 iunie 1949. În perioada 1992-1995, a fost vicepreşedinte, apoi preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş.

Membru al Partidului Naţional Liberal (PNL) din ianuarie 1991, în anul 2002 a devenit membru al PNŢCD, apoi în anul 2003 a fost iniţiator şi vicepreşedinte al Partidului Acţiunea Populară. În anul 2005, a revenit în cadrul Partidului Naţional Liberal, după o absenţă de 5 ani.

În 1996 a obţinut un mandat de deputat în Circumscripţia electorală 25 Maramureş, candidând din partea PNL pe listele Convenţiei Democrate Române.

Decebal Traian Remeş a condus Ministerul Finanţelor în perioada 23 septembrie 1998-28 decembrie 2000. De asemenea, a fost ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în perioada 4 aprilie 2007-11 octombrie 2007, dată la care a demisionat din funcţie, fiind implicat într-un scandal de luare de mită, împreună cu fostul ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureşan.

În februarie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis condamnarea lui Decebal Traian Remeş la trei ani de închisoare cu executare în dosarul ”Caltaboşul”, acesta fiind eliberat condiţionat după un an de zile, în 2014. 

Articolul precedentCORONAVIRUS. 3 feluri prin care se transmite. Modalitatea care îi îngrijorează cel mai mult pe experţi
Articolul următorFC Hermannstadt joacă, luni, cu ASTRA Giurgiu