UPDATE 9:31: Traficul a fost reluat în ambele sensuri.

Update: La locul accidentului au ajuns pompierii cu un echipa SMURD și Serviciul Județean de Ambulanță (SAJ). Ar fi vorba de trei răniți. Doi bărbați și o adolecentă de 15 ani. Toate cele trei victime sunt conștiente și au fost transportate la spital. Minora a ajuns la pedietrie, iar tatăl ei, în vârstă de 48 de ani și celălalt bărbat rănit în accident au fost duși la urgențe.

„Din primele cercetări, cauza accidentului este viteza neadaptată. Un șofer care circula spre Agnita, pe fondul vitezei neadaptate, a pierdut controlul direcției, a pătruns pe contrasens si a intrat in coliziune cu 2 autoturisme conduse regulamentar din sens opus. Au fost 3 victime transportate la spital, conștiente”, spune Elena  Welter, purtător de cuvânt în adrul Inspectoratului  Județean Sibiu.

Traficul rămâne în continuare blocat total.

Știre inițială: Un accident rutier a avut loc, în această dimineață, pe DJ 106, în Dealul Dăii, zona Bavaria, anunță polițiștii. Se pare că ar fi vorba despre trei mașini implicate.

Traficul în zonă este blocat total.

Revenim cu detalii.

Articolul precedentBRAŞOV | Ambulanţă condusă de un şofer băut, implicată în accident
Articolul următorPeste 10.000 de doze de vaccin antigripal au ajuns la Sibiu