Muzeul de Artă Contemporană din cadrul MN “Brukenthal” va găzdui, începând de miercuri, 6 martie, expoziția “Temporary Shelters”. Vernisajul va avea loc la ora 15, iar expoziția este semnată de Szabó Tímea.

Szabó Tímea este absolventă a Facultății de Arte Plastice din cadrul Universității de Artă și Design Cluj Napoca. “Temporary Shelters” a luat naștere în 2014, când aceasta și-a susținut teza de licență. Suntem în 2019, iar primele fotografii din “Seria roșie” au devenit “Temporary Shelters”, un proiect amplu, aflat încă în derulare.
“Bazat pe interdisciplinaritatea dintre arta fotografică și instalație, ‘Temporary Shelters / Adăposturi temporare’ este practic o lume – nouă, de fiecare dată când se aude declanșatorul aparatului de fotografiat, – mică, deocamdată, dar intimă. Poți să hoinărești prin ea liber, chiar dacă ești străin. Uneori o să îți inspire siguranță, alteori haos însă, cu cât îi acorzi mai mult credit cu atât devine mai incisivă, pe măsură ce realizezi intenția de introspecție ce a motivat subiectul. Instalațiile/colajele tridimensionale, alcătuite în proporție de 90% din materiale reciclate, stau la baza unui concept pentru care artistul devine regizor și locatar al propriului act creator. Cum reușește un fotograf să facă aceasta? Prin negarea și abandonarea realității ca subiect al fotografiei, realizând mereu în mod fizic, nu digital, propriul său univers suprarealist. Realitățile personale sunt clădite din materiale neconvenționale, lipite bucată cu bucată, aranjate cu propriile mâini”, spune Alexandra Gălăbuț, curatorul expoziției de la Muzeul “Brukenthal”.
Expoziția va rămâne deschisă la Muzeul de Artă Contemporană din strada Tribunei nr. 6 până pe 7 aprilie.

Articolul precedentGaz Metan a remizat cu Dunărea Călărași, scor 0-0
Articolul următor12 bărbați s-au bătut în Alămor iar doi au ajuns la spital