Studenții pot lucra minim două luni, în Germania pe perioada vacanței de vară, în condiții sigure, prin Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu (AJOFM), anunță reprezentanții intituției. Se organizează deja selecții în acest sens. Pot participa studenți cu vârsta cuprinsă intre 18 și 35 de ani, care urmează cursuri de zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii și care au cunoștințe bune/foarte bune de limba germană.

Pentru anul 2019, sunt disponibile 30 de posturi în domeniul hotelier – gastronomic, ȋn gastronomia de sistem (fast-food), ȋn producția industrială și ȋn domeniul serviciilor.

Studenții care au domiciliul în Sibiu sau sunt ȋnregistrați la o instituție de ȋnvățământ superior din acest județ, se pot adresa consilierului EURES din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu, str.Morilor nr.51 A,în vederea înregistrării dosarelor.

Ȋnregistrarea se va desfășura ȋn perioada 14 ianuarie – 14 februarie, ȋn intervalul luni – joi, orele 09.30 – 15.30 și vineri, orele 09.30 – 12.30.

Informații suplimentare cu privire la condițiile de mediere, documentele necesare ȋnregistrării dosarelor, precum și instrucțiunile de completare a acestora, pot fi solicitate la numerele de telefon 0269 210882 int. 119, sau se găsesc pe site-ul Agenției Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu.

Articolul precedentBullyproof, campania anti-bullying a elevilor
Articolul următorARTmania câștigă trofeul „Best Small Festival” la European Festival Awards