A fost aprobată și publicată în Monitorul Oficial schema de „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi”. Acesta este de 4.650 lei/ha, care reprezintă contravaloarea a 1000 euro/ha. În scrierea în program a început din 4 martie și continuă până la 15 mai 2019, inclusiv. De asemenea, perioada de cerere în care producția de usturoi poate fi valorificată este între 1 iulie și 29 noiembrie, inclusiv.

Pentru a întruni toate condițiile doritorii trebuie să dețină o suprafață cultivată cu usturoi de minim 3. 000mp, să obțină o producție de minim 3 kg usturoi/10mp de suprafață, să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol cu suprafața de teren cultivată cu usturoi în anul de cerere și să facă dovada comercializării producției realizate (fila din caietul de comercializare/factura).

Pentru înscrierea în acest program este nevoie să se prezinte următoarele documente:

– copie B.I./C.I.

– copie atestat producător / copie certificat de înregistrare la registrul Comerțului pentru persoanele juridice

– dovadă cont activ bancă / trezorerie

– adeverință, în original, care să ateste suprafața utilizată de solicitant în anul de cerere, în baza cărui act juridic îi confer dreptul de folosință asupra terenului

– dosar plic

– cererea și declarația se completează la sediul DAJ Sibiu, str. Someșului nr. 49, et. 1, Mun. Sibiu.

 

Articolul precedentViolonistul Remus Azoiței în concert la Sala Thalia
Articolul următorMiercuri și joi se întrerupe curentul în Bogatu Român și Cisnădie