UPDATE, ora 17: Poliţiştii au identificat persoana care ar fi pulverizat spray-ul iritant lacrimogen în sala de clasă. Potrivit acestora, este vorba despre o tânără în vârstă de 17 ani, din localitatea Veştem, judeţul Sibiu.

Cercetările continuă la nivelul Poliţiei Sibiu.

UPDATE, ora 15.15: Conform prof. Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu, se pare că cea care a pulverizat cu spray lacrimogen, cu piper, este o elevă de clasa a 12-a, care a mers în pauză în clasa elevilor de a IX-a. Nu se cunoaşte motivul acţiunii sale.

Potrivit IŞJ Sibiu, eleva riscă să fie exmatriculată.

Situaţia ei va fi discutată în şedinţa Colegiului Profesoral de mâine.

“Elevele, în urma ajutorului medical administrat, nu au fost spitalizate. Consiliul profesorilor clasei elevei care a pulverizat spray-ul va stabili, mâine, tipul de sancţiune disciplinară care, în conformitate cu Statutul elevului, poate merge până la exmatriculare cu sau fără drept de înscriere în aceeaşi şcoală. Regretăm incidentul ce a avut loc şi menţionăm că vom demara şi o anchetă la nivelul unităţii de învăţământ pentru a constata dacă s-au respectat prevederile Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar, Statutul Elevului şi Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Şcolii”, spune prof. Dincă.

UPDATE, ora 13.05: Conform anchetei Poliţiei Sibiu, spray-ul iritant era lacrimogen. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje din cadrul Poliției Municipiului Sibiu în vederea verificării celor sesizate.
În total, au fost evaluaţi 21 de elevi.

“În urma cercetărilor care se efectuează se vor stabili toate circumstanțele producerii acestui incident și vor fi aplicate măsuri legale în consecință”, spune Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Ştire iniţială

Mai mulți elevi de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară “Terezianum” Sibiu au avut nevoie, miercuri, în jurul prânzului, de intervenţie medicală.

Elevii de 14 şi 15 ani prezintă iritaţii la nivelul căilor aeriene în urma pulverizării cu o substanţă iritantă, într-o sală de clasă.
La faţa locului s-au deplasat un echipaj SMURD cu autospecială pentru transport victime multiple şi un echipaj SAJ pentru a le acorda primul ajutor.
“Echipajul ISU a evaluat până acum nouă elevi, iar SAJ cinci. Copiii sunt conștienți. Se acordă îngrijiri medicale la faţa locului”, spune Ramona Nistor, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.
Apelul către 112 a fost dat de asistentul medical al unităţii şcolare.

În urma evaluărilor medicale, şase elevi au fost transportaţi la Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu, prezentând iritaţii la căile respiratorii.

Articolul precedentStudenții ULBS și elevii beneficiază de reduceri pentru transportul public de persoane
Articolul următorJuniorii HC CSȘ Sibiu participă la un turneu din Serbia