Alte două persoane au decedat la Sibiu, fiind suspecți de gripă, anunță Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean. Pacienții aveau 95, respectiv 65 de ani și aveau afecțiuni respiratorii și multiple alte afecțiuni grave. Au fost internați în cadrul Secției Clinice Boli Infecțioase. Aceștia au decedat  luni, 11 februarie.

„Bărbatul de 95 de ani a fost internat în data de 7 februarie, adus de la spitalul de Psihiatrie, cu diagnostic de pneumonie interstițială și suspiciune de gripă pe baza testului rapid. Bărbatul de 65 de ani a fost internat în data de 4 februarie, cu bronhopneumonie și sindrom anemic, suspiciune gripă pe baza testului rapid,  fiind adus tot de la spitalul de Psihiatrie”, spune Decebal.

Pentru ambii pacienți au fost recoltate, după deces, probe pentru analize de laborator.

Până acum, la Sibiu, a un singur deces din cauza gripei a fost confirmat de autorități. De asemenea, la jumătatea lunii ianuarie a fost declarat focar de gripă la Spitalul de Pediatrie.

Articolul precedentDiscuții EUREGA la Bâlea Lac și Avrig
Articolul următorProiect Erasmus despre calitatea educației în rândul copiilor cu dificultăți de învățare