Polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul I.P.J. Sibiu au desfășurat o acțiune amplă de prevenire și combatere a faptelor cu caracter antisocial în zona de competență a Poliției Municipiului Mediaș și a comunelor arondate Secției 2 Poliție Rurală Mediaș.

În acest context au fost legitimate 176 de persoane, au fost controlate 20 de societăți comerciale și 120 de autovehicule, au fost constatate 2 infracțiuni la regimul rutier, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare și au fost aplicate 53 de sancțiuni contravenționale în valoare de 15.000 de lei.

Acțiunea a avut loc ieri, 21 martie, între orele 18:00 – 22:00.

Astfel, în jurul orei 19:00, în satul Ațel, polițiștii rutieri au identificat un localnic în vârstă de 54 de ani care conducea un autoturism pe strada Principală având o alcoolemie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit și faptul că șoferul are dreptul de a conduce suspendat, în cauză întocmindu-se un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul având acest drept suspendat, respectiv conducere sub influența alcoolului.

În activitățile derulate, polițiștii Serviciului de Ordine Publică au fost sprijiniți de către colegii din cadrul Serviciului Rutier Sibiu și cei din cadrul Poliției Municipiului Mediaș.

Liniile principale de acțiune s-au îndreptat către prevenirea și combaterea fenomenului infracțional și contravențional prin prevenirea actelor de violență, prevenirea ilegalităților din activitatea firmelor de pază private, prevenirea și combaterea încălcării normelor rutiere, dar și celor din domeniul silvic.

Articolul precedentVIDEO | Un bărbat de 50 de ani a murit pe stradă, după ce a intrat în stop cardio-respirator
Articolul următorDoi bărbați amendați după ce au fost prinși transportând ilegal lemne