Copiii sunt așteptați să își testeze creativitatea la Târgul de Crăciun din Piața Mare. Aici, până pe 2 decembrie, se desfășoară un atelier de făcut lumânări.

Printr-o metodă străveche, cei mici vor crea lumânări colorate şi vor fi iniţiaţi în meşteşugul migălos al decorării formelor din ceară. Acest atelier dezvoltă aptitudinile manuale ale copiilor și favorizează interacțiunea, spun organizatorii.
Evenimentul este destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între cinci și nouă ani, iar la finalul atelierului cei mici vor putea păstra mica lor operă de artă și vor primi o diplomă de „calificare” și o fotografie de grup.
Costul unui atelier este de 20 lei/copil, plata făcându-se la “Atelierul lui Moș Crăciun”, în Piața Mare, la Târgul de Crăciun din Sibiu.
Pentru școli, grădinițe și grupuri organizate, participarea la ateliere se face de luni până vineri, cu începere între orele 8 și 16 și durează o oră. Vizita de face doar în baza unei programări efectuate online, folosind formularul special, în limita locurilor disponibile.
Pentru public, atelierele sunt deschise sâmbătă și duminică, fără a fi necesară o programare, între orele 12-20. Intrarea la ateliere se face la oră fixă.

Articolul precedentDunărea – FC Hermannstadt, întâlnire între nou-promovate, la Călărași
Articolul următorCadou de Centenar de la Astra Film Festival: proiecţie specială a filmului “Transalpina”