Au început lucrările de modernizare pe drumul județean 141 Mediaș – Bârghiș, executate de SC Drumserv SA din Târgu-Mureș. Durata de finalizare a lucrărilor pe cei 25,8 km este de doi ani și jumătate.

Consiliul Județean Sibiu a anunțat, joi, că au început lucrările de modernizare a drumului județean 141 Mediaș – Bârghiș, investiție care se realizează cu fonduri europene atrase de administrația județeană.
Marți, 27 august, a avut loc predarea amplasamentului către antreprenor, după care s-a dat ordinul de începere a lucrărilor.
La evenimentul organizat la sediul Primăriei Moșna au participat din partea Consiliului Județean Sibiu reprezentanți ai Direcției Strategii, Proiecte (Cristian Căpriorean și Călin Bondulescu) și ai Direcției Tehnice (Horia Brad), reprezentanți ai constructorului – SC Drumserv SA din Târgu-Mureș și reprezentanți ai avizatorilor (furnizorii de gaz, energie electrică, telefonie etc).
De asemenea, reprezentanții Consiliului Județean Sibiu au făcut și o vizită în teren.
”Ne bucurăm că s-au demarat lucrările de modernizare pe DJ Mediaș-Bârghiș, acesta fiind primul mare proiect de infrastructură rutieră, alături de modernizarea DJ 106 Agnita – Sighișoara și DJ 106 B Ocna -Țapu, care se realizează din fondurile europene atrase de Consiliul Județean Sibiu în perioada de programare 2014 – 2020. Ne bazăm pe buna reputație a constructorului și pe colaborarea avută anterior și ne așteptăm la o lucrare de bună calitate, realizată în termenele asumate în contract”, a precizat președintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.
Drumul județean 141 pornește din Mediaș și unește comuna Moșna și satul Pelișor cu comuna Bârghis, unde se întâlnește cu alt drum modernizat de Consiliul Județean Sibiu cu fonduri europene: DJ 106 Sibiu – Agnita.
Valoarea totală a proiectului este de 84.612.237,97 lei, inclusiv TVA, din care: valoarea cheltuielilor eligibile – 83.819.488,59 lei, iar valoarea cheltuielilor neeligibile – 792.749,38 lei. Pe lângă cheltuielile neeligibile, Consiliul Județean Sibiu trebuie să asigure o contribuţie proprie totală de 2% din valoarea totală eligibilă a proiectului și anume suma de 1.676.389,78 lei.
Valoarea contractului de proiectare și execuție încheiat cu asocierea SC Drumserv SA – SC Betacops SRL,este de 44.897.182,42 lei fără TVA. Termenul de finalizare a lucrărilor de execuție este de 30 de luni.

Articolul precedentBărbat de 70 de ani din Sibiu, căutat de familie și polițiști. L-ați văzut?
Articolul următorIncendiu la o magazie de pe strada Ceaikovski