În ultima săptămână de supraveghere de rutină făcută de cei de la Direcția de Sănătate Publică au fost raportate 60 de cazuri de gripă, neconfirmate cu laboratorul, față de 59 în săptămâna precedentă. De asemena, au fost recoltate 6 probe pentru detectarea de virus gripal, dintre care două probe au fost pozitive pentru virusul gripal tip AH1pdm09, două au avut rezultat negativ, iar două sunt în curs de investigare.

„Primul caz pozitiv este femeia de 68 de ani din municipiul Sibiu, cu condiții medicale preexistente, transferată din Spitalul de Psihiatrie Sibiu la SCJU Sibiu, Secția ATI, decedată, iar al doilea caz (F, 45 ani, Sibiu), a fost internat în spital, cu evoluție favorabilă, în prezent externat, fără condiții medicale preexistente, nevaccinat”, transmite Krisztina Gaal, purtător de cuvânt al instituției.

Săptămâna de supraveghere este considerată cu activitate gripală sporadică.

Pe de altă parte, numărul infecțiilor respiratorii acute au scăzut în această sătămână. Astfel, la nivelul judeţului Sibiu, în săptămâna 11 – 17 februarie s-au înregistrat 2.191, cu circa 18% faţă de cazurile din săptămâna anterioară de raportare 2.675.

Analiza stratificată pe grupe de vârstă arată că cele mai multe cazuri (circa 38%) s-au înregistrat la grupa de vârstă 15 – 49 ani.

Numărul pneumoniilor din această săptămână de supraveghere este de 670 cazuri. Cele mai multe cazuri (256) au survenit la grupa de vârstă 15 – 49 ani.

Ponderea internărilor cu pneumonii din totalul cazurilor a fost în săptămâna 07 de 17.06%, predominând internările la grupa de vârstă 65 de ani și peste.

Articolul precedentȘase străzi din centrul Sibiului rămân joi fără curent electric
Articolul următorPrimăria Sibiu a semnat contractul de achiziție pentru încă 10 autobuze noi