Un epidemiolog al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Maria Van Kerkhove, spune că în viitor ar putea apărea „o constelație de mutații” ale coronavirusului care ar putea afecta eficiența vaccinurilor dezvoltate împotriva virusului.

„Vestea bună este că până acum funcționează încă împotriva variantei Delta. Ar putea veni un moment când vom avea o constelație de mutații în care vaccinurile își vor pierde eficiența, de asta vrem să prevenim infecțiile. Din nou, vaccinurile sunt extrem de puternice, dar trebuie să luăm măsuri, să prevenim”, a declarat Maria Van Kerkhove.

Ea a susținut că oamenii trebuie să facă ambele doze de vaccin și să nu se oprească la prima doză.

OMS a anunțat luni că înființează un centru de transfer tehnologic pentru producerea de vaccinuri ARNm în Africa de Sud, care ar putea începe fabricarea dozelor în 9-12 luni.

Sursa: Adevarul Zilei

Articolul precedentCîțu: În România sunt cele mai ieftine alimente din UE. Așa mai omorâm un fake news
Articolul următorCOD ROȘU de caniculă emis de ANM