Un bărbat de 34 de ani din județul Olt,a fost reținut ieri, pentru 24 de ore, de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Se pare că acesta, în zilele de 10 și 15 mai, folosindu-se de calitatea mincinoasă de administrator a două societăți comerciale de pe raza municipiului Sibiu și de documente de identitate contrafăcute, ar fi indus în eroare o societate comercială prin încheierea a două contracte de furnizare servicii cu scopul de a obține pentru sine telefoane mobile și alte servicii, bunuri care urmau a-i fi livrate prin intermediul unei firme de curierat.

Bărbatul a fost prins de polițiști în flagrant, în timp ce ridica bunurile de la curier, prejudiciul creat, în valoare de 16.000 de lei, fiind recuperat în totalitate.

„Față de persoana în cauză s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de aplicare a unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Biroului de Investigații Criminale Sibiu în vederea identificării și documentării întregii activități infracționale a bărbatului”, transmit polițiștii.

Articolul precedentUPDATE/Andronescu vine mâine la Sibiu
Articolul următorBărbat reținut după ce a încercat să pătrundă fraudulos într-o cabană