Un bărbat din Șura Mare este cercetat judiciar pentru 60 de zile, fiind suspectat de săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe.

Se pare că ieri, în timp ce se afla într-un imobil din municipiul Sibiu, un bărbat din Șelimbăr a avut un conflict violent cu un alt bărbat, în urma căruia a fost lovit cu pumnii și tăiat cu un briceag în zona brațelor, constatând totodată lipsa unui lănțișor din aur pe care îl purta la gât.
“În urma cercetărilor și a activităților investigative desfășurate de polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu, persoană bănuită de săvârșirea acestei fapte a fost depistată în scurt timp în municipiul Sibiu. Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, domiciliat în Șura Mare, a fost reținut pentru 24 ore, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prevăzută și pedepsită de art. 193 al. 2 cod penal, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, spune Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
Cercetările în acest dosar continuă.

Articolul precedentVictor Costache, ministrul propus la Sănătate, înscris într-un concurs pentru chirurg cardiovascular la Spitalul Județean Sibiu
Articolul următorSibian reținut, după ce a condus fără permis valabil și băut