BC CSU Sibiu a pierdut partida de vineri seara, în deplasare, la SCM Timișoara, și se pregătește să primească vizita celor de la BCM U FC Argeș Pitești.

Meciul se va disputa duminică, 27 ianuarie, de la ora 20, la Sala Transilvania, iar biletele au fost puse deja în vânzare.
Baschetbalșitii sibieni au avut o prestație modestă, vineri seara, contra Timișoarei. Deși galben-albaștrii au avut un start bun, primul sfert reușind să și-l adjudece, gazdele au reușit să își revină în sfertul al doilea și să treacă la conducere, înaintea pauzei mari. Timișoara a reușit să își mențină avantajul până la final și, pe fondul unor execuții ezitante ale echipei noastre, galben-albaștrii nu au mai reușit să întorcă scorul de pe tabelă. Meciul s-a încheiat 86-79 (25-27, 25-21, 19-19, 17-12), iar BC CSU Sibiu se pregătește acum să primească vizita celor de la BCM U FC Argeș Pitești.
”Un meci foarte slab pentru noi pentru că, deși știam că întâlnim o echipă bună, atitudinea pe care am avut-o a fost total inadecvată. Am primit 50 de puncte la pauză și le-am dat ocazia să aibă încredere mare. Noi, dimpotrivă, am ezitat la fiecare acțiune ofensivă. Trebuie să strângem rândurile și să revenim la agresivitatea caracteristică. Nu avem voie să renunțăm la obiectivele noastre, nimeni nu ar trebui să se aștepte să fie ușor, chiar dacă noi am dat senzația asta la începutul campionatului”, a declarat Dan Fleșeriu, la finalul meciului de la Timișoara.
Pentru BC CSU Sibiu au marcat: Randal Falker18p, Lucas Tohătan și Moyea Pratt câte 14p, Kevin Hardy 12p, Justas Tamulis 9p, Chris Cooper 8p, Isaiah Philmore 4p.
Etapa următoare se va disputa pe teren propriu, BC CSU Sibiu urmând să primească vizita celor de la BCM U FC Argeș Pitești, duminică, 27 ianuarie, de la orele 20. Biletele petru această partidă au fost puse în vânzare pe www.bc-csusibiu.ro/bilete și pe www.kompostor.ro

Articolul precedentGaz Metan a pierdut meciul cu Neftchi Baku din cantonamentul din Antalya
Articolul următorUPDATE | Pompierii intervin pe strada Pielarilor, pentru a preveni izbucnirea unui incendiu