Baschetbaliștii sibieni joacă astăzi, de la ora 18, ultimul meci din acest an, în compania echipei campioane.

Partida programată să se desfășoare în Sala Transilvania îi va reuni pe parchet pe toți tinerii jucători ai Clubului sibian, într-o festivitate în cadrul căreia vor fi  premiaţi pentru rezultatele din acest an. Invitați de onoare vor fi elevii Colegiului Național “Gheorghe Lazăr”, cei care fac performanță în robotică și sunt finaliști ai uneia dintre cele mai prestigioase competiții de gen, organizate de MIT si NASA.

După un an încărcat, BC CSU Sibiu va încerca să încheie 2018 cu o victorie, în meciul de sâmbătă, de pe teren propriu, arată conducerea Clubului.

Înainte cu o oră de startul meciului vor fi puse în vânzare alte 100 de bilete de acces suplimentare, la caseria sălii.

”Vine Oradea, cu o echipă foarte bună și în acest sezon, cu o serie de victorii consecutive aproape la fel ca și noi. Cred că va fi un test foarte bun, dificil, dar foarte bun, să vedem dacă avem forța de a obține o medalie în acest sezon. Va trebui să fim extrem de agresivi, ca în toate meciurile, cel puțin pe teren propriu, va trebui să marcăm foarte bine de la distanță pentru că sunt obișnuiți să ne dea multe şanse de a marca de la disanță și va trebui să jucăm în viteză foarte mare. Știm lucrurile acestea, sper că jucătorii vor fi într-o formă sportivă suficient bună pentru a e pune în aplicare și să facem un joc foarte bun”, a spus Dan Fleșeriu.

Articolul precedentTeodor Birț, președinte FC Hermannstadt: ”În 2018 am izbutit două lucruri importate pentru fotbalul sibian”
Articolul următorLa Teatrul “Gong”, copiii îi dau viaţă “Căluţului lui Harap Alb”