BC CSU Sibiu a reușit să se califice în careul de ași a Cupei României, deși a pierdut, recent, în deplasare la SCM U Craiova. Gazdele au câștigat returul dublei din sferturile de finală, scor 79-66 (28-17, 15-18, 23-21, 13-10), dar avantajul galben-albaștrilor din meciul de pe teren propriu, nu a fost depășit.

Baschetbaliștii sibieni au făcut un meci modest la Craiova. Gazdele au fost cele care au preluat conducerea încă din startul partidei. Au fost aproape de a-și recupera deficitul de după meciul tur, însă galben-albaștrii nu au cedat. Pe fondul mai multor ratări și încheind cu procentaje sub media de până acum, în acest sezon,  BC CSU SIBIU a pierdut confruntarea din Bănie, la 13 puncte, dar și-au conservat avantajul de +15puncte care să le permită calificarea în Final Four-ul Cupei României.

”Am zis-o și înainte de această partidă, că vrem să ne calificăm și să nu ne accidentăm. Am reușit ambele, chiar dacă Craiova a avut o ultimă aruncare și a fost foarte riscant să jucăm așa. Ne-am culcat pe o ureche după meciul de acasă, am crezut că nu va fi niciun fel de problemă la Craiova și este greu să joci dacă nu ești sută la sută concentrat. Am mai făcut greșelile acestea, e bine că a venit acum, când ne puteam permite o înfrângere, dar speră să fie o învățătură de mine, așa cum au fost și celelalte și de acum încolo să creștem. Mă bucur că ne-am calificat și sper că de acum încolo vom face meciurile așa cum știm noi să le facem: cu apărare bună și cu un atac mai bun”, a spus Dan Fleșeriu, antrenorul BC CSU Sibiu.

Pentru BC CSU Sibiu au marcat: Kevin Hardy 18p, Randal Falker 17p, Monyea Pratt 10p, Aurelian Gavriloaia 6p, Justas Tamulis și Isaiahn Philmore câte 5p, Lucas Tohătan 3p, Daniel Ewing 2p.

Echipa este, astfel, calificată în Final Four-ul Cupei României și va lupta pentru primul trofeu al sezonului, în 17 și 18 aprilie, într-o locație ce urmează a fi anunțată de Federația Română de Baschet.

După acest meci, BC CSU Sibiu revine pe teren propriu, în campionat, unde sâmbătă, 23 martie, primește vizita celor de la CSM CSU Oradea, de la ora 19.30. Biletele pentru acest meci au fost puse în vânzare online, pe www.bc-csusibiu.ro și pe www.kompostor.ro

Articolul precedentGaz Metan va disputa un joc amical cu CFR Cluj
Articolul următorVIDEO | Ludovic Orban susține că PES şi ALDE European ar trebui să excludă PSD și ALDE din România