Un biciclist a fost acroșat de o mașină, pe Dn14, în Slimnic. Șoferul a fugit de la locul accidentului, fiind identificat două ore mai târziu, după producerea incidentului. Acesta nu deținea permis de conducere corespunzător categoriei din care făcea parte autoturismul.

Evenimentul s-a petrecut luni seară în jurul orei 19. “Șoferul unui autoturism nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stânga și a acroșat un biciclist care circula regulamentar, părăsind locul accidentului imediat după impact”, spune Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
În jurul orei 21, șoferul a fost identificat și depistat pe raza localității Slimnic. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Slimnic, care nu deține permis de conducere corespunzător categoriei din care făcea parte autoturismul condus. Șoferul nu a fost depistat cu alcool.
Biciclistul este tot localnic, are 32 de ani, și 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Biciclistul este rănit ușor, fiind transportat la spital.
Pe numele șoferului s-a întocmit dosar de cercetare penală privind infracțiunile de vătămare corporală din culpă, conducere cu permis necorespunzător și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea polițiștilor.

Articolul precedentPrimăvara începe cu Realitatea și un super concurs!
Articolul următorFemeie lovită de tren, la Mediaș