La inițiativa asociațiilor de gestionare a fondurilor cinegetice din județele Brașov, Covasna, Harghita și Mureș, la Prefectura Brașov a avut loc astăzi o dezbatere cu privire la cadrul legislativ pentru prevenirea conflictelor provocate de urs. În urma întâlnirii, s-a stabilit că este nevoie de înfiinţarea unui grup de lucru care să se preocupe de această problemă.

Au fost invitați să participe la discuții reprezentanți ai tuturor entităților interesate de problematică, precum Ministerul Mediului, Ministerul Apelor și Pădurilor, Universitatea Transilvania Brașov, Instituția de Cercetări și Amenajări Silvice, Garda Forestieră, Asociația Vânătorilor și Pescarilor din România, ONG-urile pentru protecția animalelor, președinții consiliilor județene din cele cinci zone amintite și reprezentanți ai primăriilor cu cele mai multe probleme cauzate de urși.
La finalul dezbaterii, prefectul județului Brașov, Marian Rasaliu, a propus constituirea unui grup de lucru compus din reprezentanți ai tuturor instituțiilor enumerate dar și ai organizațiilor nonguvernamentale pentru protecția animalelor, care să facă o analiză riguroasă a situației urșilor din zonă, apoi să fie lansate propuneri pentru îmbunătățirea legislației, având ca rezultat o mai bună gestionare a fondului cinegetic.
„Această întâlnire a fost una tehnică, binevenită, pentru că suntem în prag de iarnă și ne așteptăm la noi probleme generate de efectivele mari de urși din zonă. După cum se știe, urșii s-au învățat să coboare în comunitate, fac pagube în gospodării, ne întâlnim cu ei în curte, pe stradă, pe drumurile naționale și nu este firesc. În plus, urșii au devenit un pericol pentru cetățeni, iar pe noi ne interesează în primul rând siguranța oamenilor și a bunurilor acestora. Viața oamenilor nu trebuie să fie pusă în primejdie și nu ar trebui să acționăm doar după producerea de accidente sau atacuri, ci preventiv. După dezbaterea de astăzi am ajuns la concluzia că este necesară constituirea unui grup de lucru, la nivel regional din care să facă parte președinții județelor limitrofe Brașovului, cu cele mai mari probleme din cauza urșilor, reprezentanți ai instituțiilor interesate de această problemă, ai ONG-urilor pentru protecția animalelor, iar împreună să întocmim un plan de măsuri pentru rezolvarea problemelor cauzate de animalele sălbatice”, a declarat prefectul Marian Rasaliu.

Articolul precedentGospodinele pregătesc preparate de toamnă după reţete tradiţionale, în Muzeul ASTRA
Articolul următorPe Transfăgărășan se circulă, în continuare, în condiții de iarnă