Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea au dispus marți reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 28 ani și a unei femei de 22 ani, după ce pe 5 septembrie ar fi sustras mai multe bunuri alimentare, în valoare de aproximativ 1 000 lei, de pe rafturile unui supermarket din municipiul Codlea.
Polițiștii au documentat activitatea infracțională a celor doi, care, la momentul comiterii faptei, ar fi fost însoțiți de un al treilea bărbat, de 23 ani, din București.
“Bărbatul de 28 ani și femeia de 22, ambii cu antecedente penale, au fost reținuți pentru 24 ore și au fost introduși în arestul I.P.J. Brașov. Ei sunt cercetați în continuare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov”, spune Gabriela Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Brașov.
În cazul celui de-al treilea bărbat nu a fost propusă măsură preventivă întrucât acesta era deja deținut în Penitenciarul Codlea, pe numele său fiind emis mandat de executare a pedepsei închisorii într-o altă cauză.

Articolul precedentOfelia Popii debutează ca profesor de actorie, la ULBS: “Voi încerca să împart cu viitorii studenți tot ce am învățat la rândul meu în experiențele teatrale”
Articolul următorBlocaj de DN 7 în urma unui accident. Coloana de mașini a depășit 8 km