Compania Apă Canal Sibiu S.A. a început noul an dăruind celor mai puțin favorizați de soartă.

Angajații societății au vizitat Centrul de Plasament Orlat, având pregătite pungi cu cadouri pentru cei 57 de copii aflați în grija DGASPC Sibiu. Copiii și tinerii au primit încălțăminte de iarnă, mănuși, haine și dulciuri.

Copiii și adolescenții din Centru s-au bucurat de vizită și cadouri, împărtășind vizitatorilor câteva dintre planurile lor de viitor.

Apă Canal Sibiu nu se află la prima acțiune de acest gen în Centrul de Plasament de la Orlat.

”A devenit deja o tradiție să-i ajutăm pe cei mici provenind din medii defavorizate. Dorim să le aducem un mic sprijin, să le transmitem că le suntem alături”, a declarat directorul general al societății, ing. Vasile Maier. 

Articolul precedentTrei maşini implicate într-un accident pe centura Apahida – Vâlcele! Şoferul vinovat era băut (FOTO)
Articolul următorUn bărbat din Bârghiş şi un sibian, cercetaţi penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor