În județul Sibiu, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naționale, autostrăzi sau drumuri județene cu trafic rutier întrerupt ca efect al fenomenelor meteo nefavorabile sau ca urmare a vreunui accident.
Din fericire, în perioada 31 decembrie 2019 – 02 ianuarie 2020, pe drumurile naționale sau județene din Sibiu nu s-a produs niciun accident rutier, arată IPJ Sibiu.
La primele ore ale dimineții, vizibilitatea a fost redusă din cauza ceții, sub 200 de metri, pe autostrada A1 Sibiu – Deva, pe tronsonul kilometric 285 (localitatea Apoldu de Jos, județul Sibiu) – 412 (localitatea Holdea, județul Hunedoara).
“Recomandăm conducătorilor auto să respecte regulile de circulație, să păstreze o distanță de siguranță față de autovehiculele ce circulă în fața lor, să se asigure temeinic la schimbarea direcției de mers și a benzilor de circulație, să respecte semnalele și indicațiile polițiștilor rutieri și să manifeste calm și o conduită preventivă în trafic”, transmit reprezentanții IPJ Sibiu.
FOTO Arhiva