În frig și la lumina lumânării. Așa au trăit, vreme de 5 ani, Laurențiu, un copil de 12 ani, și bunica lui, tanti Mariana, cum o știu oamenii, până când dirigintele din sat a reușit să le instaleze curent electric. Adrian Cuculis și Șerban Leonard George, avocați ai casei de avocatură Cuculis&Asociatii, au poposit în satul Tecuci, județul Teleorman, și au ales să facă un bine celor două suflete greu încercate.

Alături de oameni de nădejde, au demarat o campanie de donații pentru a construi micii familii o casă, de la zero! Însă doar împreună aducem speranța acasă! Împreună suntem o forță! Și tu poți dona pentru a pune umărul la ridicarea unei case pentru cei doi.

“Am fost in Teleorman, sat Tecuci, uitat de mult de lume si probabil si de autoritati. Acolo i-am gasit pe “tanti Mariana” si pe Laurentiu, pustiul de 12 ani care cel mai mult isi doreste sa ajunga programator IT. Nu ii puteti vedea suferinta lui Laurentiu decat daca il aveti in fata si vorbiti cu el. E un baiat timid si trist, desi el nu vrea sa spuna asta. 5 ani a stat si a invatat la lumanare fiindca bunica, tanti Mariana, nu a avut bani sa-si instaleze curent electric. Acum au curent electric fiindca dirigintele de acolo din sat s-a zbatut. Nu a facut asta Primaria si nici alt mare oficial, ci domnul diriginte. Noi, astazi, ne-am luat o obligatie fata de Laurentiu – ca va avea o casa renovata/noua, in care sa poata programa la lumina becului, cu incalzire in casa. O sa ne ocupam si juridic, fiindca la asta ne pricepem, ca mama sa nu-i mai manance alocatia si sa nu-i dea nici macar un telefon pe an. Ne vom ocupa sigur. 

Intre timp, le-am procurat un TV si ne-am asigurat ca au butelie si lemne. Am inteles de la ei ca saptamana viitoare un alt cetatean le-a comandat o masina de spalat iar pentru Laurentiu, de Craciun, eu si @serban_leonard_george, colegul meu, ii trimitem un cadou special.

Nu e suficient asta, au nevoie de o casa, 2-3 camere si bucatarie cu baie, fiindca baie nu au si wc-ul este in curte.

Noi, Cuculis&Asociatii, urmeaza sa ne ocupam sa strangem din donatiile voastre si ceea ce vom dona si noi pentru a reconstrui, de la zero, Casa lui Laurentiu si pentru a aduce speranta in casa lor.

Am incredere ca impreuna suntem o FORTA!”, scrie avocatul Adrian Cuculis, pe Facebook.

Contul de donatii pentru a da start proiectului #CasaLuiLaurentiu este deschis cu ajutorul FIRST BANK, Sucursala Nerva Traian, si nu vor fi percepute comisioane. 

Banca First Bank, sucursala Nerva Traian 
IBAN RO43 PIRB 4224 1J610700 2000 
Cuculis Adrian Calin – Donatii pentru #CasaLuiLaurentiu

 
Articolul precedentAdeverință pentru toți românii care se vaccinează împotriva COVID-19
Articolul următorPersoană rănită în urma unui accident rutier produs la Sibiu