Ciprian Ștefan, managerul general al Complexului Național Muzeal ASTRA din Sibiu, consideră că dacă la finalul lui 2019 județul nu va avea o strategie și o viziune de dezvoltare a culturii gastronomice și a turismului local, programul “Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană” va fi un eșec.

“Dacă la final de 2019 noi nu o să avem o strategie și o viziune de dezvoltare a culturii gastronomice și a turismului cultural, județul Sibiu, generat de acest program, e un eșec. Adică va fi o poveste pur românească de categorie inferioară, mâncărică, băuturică, trai bun și la revedere!”, a precizat Ciprian Ștefan, în cadrul unei conferințe de presă.
Acesta a mărturisit că dorește să nu își spună punctul de vedere privind demararea acestui proiect, dar a declarat că nu are mari mulțumiri.
“Dați-mi voie să mă abțin în legătură cu programul. Să vedem ce se va întâmpla anul viitor! Prefer să așteptăm anul 2019, cu bugetul aferent, să așteptăm planul de evenimente legat de acest program. Apoi să discutăm pe ceva concret… Mi-am exprimat indignarea de câteva ori, dar apoi mi-am înțeles locul. (…) Nu intenționez să ocup vreo funcție publică, pentru că, dacă aș vrea, aș avea muniție, credeți-mă! Dar nu vreau! Sunt directorul unei instituții de cultură din Sibiu, care vrea să își facă treaba. Și asta o să fac! Și mai mult de atât nu pot să spun sau să intru în dispute și dezbateri, pentru că nu am nicio calificare, decât ca om de cultură. (…) Nu am mari mulțumiri vizavi de acest program, dar voi face tot posibilul ca din punctul de vedere al unei instituții de cultură subordonate unui membru din Consorțiu (n. r. Consiliul Județean Sibiu), treaba o să iasă de nota 10 nu doar la nivel declarativ și de fast! Programul începe în 2019, nu se încheie în 2019!”, a precizat managerul CNM ASTRA.
Muzeul ASTRA este o instituție subordonată CJ Sibiu, membru în Consorțiu.
“Noi o să ne facem datoria! Am pregătit împreună cu Consiliul Județean Sibiu programe menite să dezvolte cultura gastronomică regională. Vom avea rețete puse în slujba publicului, care pot fi folosite. Nu vom da doar o rețetă și gata… Poate o pensiune va dori să preia o anume rețetă, pentru ca turiștii să poată merge acolo să o guste. Tot ce pot să vă asigur, ca un conducător de unitate, este că noi o să oferim calitate și nu o să ne abatem de la reguli. Plus de asta, noi o să oferim un alt discurs. Cultura gastronomică nu înseamnă doar ceea ce mănânci. Înseamnă cum se cultivă ceea ce mănânci, cum se conservă și prepară. În anul 2019, Muzeul ASTRA va veni cu o ofertă foarte interesantă în ceea ce înseamnă gastronomia locală”, a conchis Ciprian Ștefan.

“Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană 2019”, format din Consiliul Judeţean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Primăria Municipiului Mediaş, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu, Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu şi Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu, are un bugetul estimat la peste opt milioane şi jumătate euro.

Articolul precedentCei trei minori care au bătut un băiat de 16 ani în Parcul Cetăţii, puşi sub control judiciar
Articolul următorCoregraful Gigi Căciuleanu deschide seria conferințelor speciale FITS și TNRS din 2019