Un bărbat din Cisnădie a fost reținut astăzi de către polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu fiind bănuit de săvârșirea mai multor infracțiuni. Acesta ar fi încercat să transfere 1.000.000 de euro din contul bancar al altei persoane. Cisnădianul și-a falsificat, cu această ocazie, și actul de identitate.

“În dimineața acestei zile, în urma activităților informativ-operative și de cercetare penală desfășurate de către specialiștii de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, cu sprijinul de specialitate al lucrătorilor din cadrul Biroului Operațiuni Speciale Alba Iulia, au reușit identificarea și probarea activității infracționale a unui bărbat din Cisnădie, bănuit într-un dosar cu un prejudiciu de 1.000.000 euro. În fapt, în urma amplelor activități desfășurate, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au stabilit că în perioada 06 – 25.11.2019, bărbatul, în vârstă de 48 de ani, domiciliat în Cisnădie, prin falsificarea actului de identitate al părții vătămate și prin deghizare ar fi indus în eroare angajații unei unități bancare, cu sucursală în municipiul Sibiu, reușind transferul, din conturile persoanei vătămate, a sumei de aproximativ 1.000.000 euro într-un cont din afara țării”, explică Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu,

De asemenea, acesta ar fi solicitat și obținut în aceeași perioadă carduri bancare atașate conturilor persoanei vătămate, carduri de pe care a retras în mod succesiv suma totală de 18.000 lei.

Articolul precedentPod nou în Săsăuș. Investiție de peste două milioane lei
Articolul următorDezbatere pe tema dezvoltării urbane și teritoriale a Regiunii Centru, la Primăria Sibiu