În perioada 23 octombrie, ora 22:00 – 24 octombrie, ora 22:00 Sibiul se află sub cod galben de vreme rea. Sunt vizate intensificări ale vântului și ninsori viscolite. Atenție pentru cei care vor să meargă la munte. Aici, îndeosebi la peste 1.500 m altitudine, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, iar vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 70 – 80 km/h, viscolind temporar zăpada și reducând vizibilitatea. La peste 1.800 m vor fi rafale de peste 90 km/h, iar ninsoarea va fi puternic viscolită.

Astfel de fenomene se vor semnala în noaptea de marți spre miercuri (23/24 octombrie) mai ales în Carpații Orientali, apoi cu precădere în zona Carpaților Meridionali și a Carpaților de Curbură.

În zonele mai joase, în noaptea de marți spre miercuri (23/24 octombrie), în Transilvania vântul va avea intensificări cu viteze de 55…60 km/h, iar pentru intervale scurte de timp vor fi rafale de peste 65…70 km/h. Va ploua pe arii relativ extinse, iar cantitățile de apă vor atinge local 15 l/mp și izolat, mai ales în zonele de deal, 25 – 30 l/mp.

În cursul zilei de miercuri (24 octombrie), vântul se va intensifica treptat, cu viteze în general de 55 – 70 km/h.

Articolul precedentEvenimentele sportive închid Piața Transilvania
Articolul următorBărbat reținut după ce a pus în pericol circulația feroviară