În perioada 6-13 ianuarie 2022, comisarii ANPC au controlat 72 de operatori economici, furnizori de energie electrică și gaze, din întreaga țară, la 27 dintre aceștia, constatându-se abateri.

 

Prin Comandamentului pentru Energie – structură special creată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC),au fost aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 450.000 lei, la care s-au adăugat 4 propuneri de încetare a practicilor comerciale incorecte în raport cu consumatorii și măsura recalculării tuturor  facturilor care nu respectă prevederile legii.

 

Dintre cele mai importante abateri constatate de către comisarii ANPC:

  • nu a fost aplicată plafonarea și compensarea prețurilor conform OUG118/2021 începând cu  01.11.2021
  • tabelul privind consumul energie electrică, de pe site-ul companiei nu cuprinde consumul zilnic de referință, inclusiv marja de 10%
  • informările privind compensarea facturilor de energie electrica și gaze naturale, transmise clienților, nu conțin elementele din care este compus prețul la care se aplică compensarea
  • nerestituirea la termen a avansului achitat la trecerea la alt furnizor,
  • nerespectarea termenului de răspuns la solicitarile petenților de încheiere a contractelor de furnizare pentru energie electrică și gaze naturale, punând consumatorii în situația de a nu cunoaște statusul contractului o perioadă de până la 60 de zile.
  • contractele emise nu conțin prețul serviciilor din prețul gazului, doar prețul total, astfel încât consumatorul nu poate verifica modalitatea de calcul al compensării acordate
  • diferențe de preț între 2 notificări privind prețul emis de operatorul economic unui consummator
  • împiedicarea, sub orice formă a comisarilor ANPC de a exercita atribuțiile de serviciu: nerespectarea termenului de răspuns;
  • procedură nesigură: operatorul economic nu s-a asigurat că notificările privind majorările de preț au fost primite de consumatori;
  • practică comercială incorectă: majorările succesive ale tarifelor nu au fost determinate de modificări legislative.

 

Comandamentul pentru Energie își continuă verificările până pe data de 31 martie 2022. În această perioadă, în cazul în care constată nereguli la facturile de energie electrică și gaze naturale, consumatorii pot depune o reclamație online sau în scris (prin poștă sau predare personală la sediile Comisariatelor Județene pentru Protecția Consumatorilor, ale căror adrese sunt stipulate pe site-ul www.anpc.gov.ro).

 

Totodată, pentru sesizări, ANPC a pus la dispoziția consumatorilor din toată țara un număr de telefon și o adresă de e-mail dedicate.

 

Aceștia sunt invitați  să apeleze numărul de telefon, cu tarif normal, 021.307.67.89, de luni-vineri, între orele 8.00-16.00 sau să acceseze adresa de e-mail [email protected] .

Articolul precedentVulnerabilitate a Windows Remote Desktop Services
Articolul următorGuvernul a decis: 80% din fondurile obținute în urma exploatării apelor minerale, a nisipului, a pietrișului și a altor minerale rămân la bugetul autorităților locale și județene