În seara zilei de sâmbătă, 26 octombrie, de la ora 19, Sala Festivă a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu va găzdui un concert aparte dedicat eroilor României căzuți pe frontul de Est în Al Doilea Război Mondial.

Sub genericul „Muzica din cutie”, publicul va putea asculta în primă audiție absolută lucrarea „Hotar” scrisă de Sebastian Androne – Nakanishi special pentru acest proiect. Simbolizând un omagiu adus celor peste 50.000 de soldați români care au jertfit totul pe frontul dintre Stalingrad și Krasnodar, lucrarea va fi interpretată de pianistul Andrei Petrache și orchestra Musica Ricercata la pupitrul căreia se va afla dirijorul Gabriel Bebeșelea. Totodată, formatul deosebit al evenimentului va cuprinde intermedii – surpriză susținute de actorul Bogdan Sărătean.

Concertul este invitat în cadrul Stagiunii ICon Arts@Biblioteca ASTRA, iar intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile, prin rezervare solicitată la adresa [email protected].

Construit prin metafora unei punți peste timpuri, programul serii va cuprinde lucrări din perioada Barocului din Europa Centrală și de Est, interpretate la instrumente muzicale de epocă în dialog cu perioada modernă reprezentată de singularitatea pianului – întâlnirea dintre cele două lumi fiind, astfel, unificată de percepția publicului prezent în sală.

Pornind de la tema războiului, programul evenimentului va surprinde prin bogăția nuanțelor acustice: una dintre lucrări va reface muzical sunetele unui câmp de luptă, programul continuând cu bucuria de a fi specifică saloanelor elegante, unde sărbătoarea încheierii războaielor a unit din nou oamenii, restaurând pacea.

Arhetipuri ale modernității sonore, ce se regăsesc și în tehnicile componistice abordate de compozitori în secolul XXI, precum și de Sebastian Androne – Nakanishi, se vor putea evidenția în lucrările speciale de secol XVIII care, de asemenea, vor fi interpretate în premieră în România la concertul de sâmbătă.

Evenimentul se va bucura, totodată, de o expoziție specială organizată de Biblioteca Județeană ASTRA și UCIMR, finalul concertului fiind marcat de o invitație la degustare de vinuri.

Concertul este parte din proiectul „Muzica din cutie. Între Stalingrad și Krasnodar” inițiat de UCIMR pentru a omagia memoria celor peste 50.000 de soldați români ce s-au jertfit în Rusia, pe frontul dintre Stalingrad și Krasnodar. 50.000 de povești au rămas nespuse și tot atâtea vieți sfârșite în cutiile osuare ce adăpostesc astăzi rămășițele lor pământești. În susținerea acestui proiect, UCIMR a făcut un apel public către tinerii compozitori români și, în urma etapei de jurizare, conceptul propus de Sebastian Androne – Nakanishi a fost declarat câștigător.

De asemenea, un documentar de scurt-metraj va fi realizat în această toamnă din care publicul online va putea afla mai multe amănunte despre acest episod marcant al istoriei, iar coloana sonoră va cuprinde lucrarea artistului câștigător.

„Muzica din cutie. Între Stalingrad și Krasnodar” este un proiect organizat de UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, proiect cultural co-finanțat de AFCN.

Articolul precedentApă Canal Sibiu SA sărbătorește 125 de ani în distribuția apei
Articolul următorPrimăria Sibiu inițiază a treia etapă de modernizare a Stadionului Municipal