Pentru a întări răspunsul sistemului medical județean la starea de urgență generată de noul coronavirus, Consiliul Județean Sibiu a alocat suma de 2 milioane de lei către Spitalul Clinic Județean de Urgențe Sibiu pentru dotarea cu materiale și echipamente. Alte 3,6 milioane de lei s-au investit de către spital în extinderea secției de Anestezie și Terapie Intensivă. Efortul financiar al autorităților este completat zilnic de multe persoane fizice și entități private.

 

Pentru a face vizibilă această mobilizare generală, Consiliul Județean Sibiu lansează platforma centralizată de informare și comunicare #SolidariPentruSibiu, pe care o puteți accesa de pe pagina principală a site-ului cjsibiu.ro.

#SolidariPentruSibiu este o platformă de informare, comunicare și acțiune, inițiată de Consiliul Județean Sibiu, pentru situația de criză cu care ne confruntăm, situație generată de răspândirea COVID-19.

Folosind #SolidariPentruSibiu poți face o propunere, poți oferi o donație, poți semnala o nevoie stringentă sau o situație umanitară în care ar trebui intervenit de îndată. Platforma include informații oficiale, situația fondurilor direcționate către spital și modul în care ele se utilizează, centralizarea nevoilor identificate la nivelul județului Sibiu și inițiativele comunitare active în județ.

Puteți contacta #SolidariPentruSibiu prin telefon la numărul 0786 887 589 precum și prin e-mail, la adresa [email protected].

„Facem astfel mai transparent răspunsul la nevoile celor care luptă contra cronometru împotriva răspândirii virusului, precum și acțiunile civice pornite de oameni extraordinari din proprie inițiativă. Suntem recunoscători că mii de sibieni și sute de companii au devenit solidari pentru a limita epidemia. Mulțumesc tuturor voluntarilor, companiilor și instituțiilor care s-au implicat activ în acțiuni de combatere și limitare a efectelor COVID-19. Va fi nevoie și mai departe de implicarea fiecăruia dintre noi!” a declarat Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu.

Articolul precedentBILANȚ OFICIAL LA ZI: Coronavirus – 2245 de cazuri confirmate în România!
Articolul următorRomânia, în Scenariul 4. Klaus Iohannis, anunțul momentului: Suntem alături de Suceava! Vă rog din suflet să aveți grijă!