Copilul de aproximativ patru ani prins sub remorca unui tractor se află în continuare în stare critică.

Potrivit dr. Ioana Mătăcuță, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie din Sibiu, micuțul este intubat și ventilat mecanic. “Prognosticul de supraviețuire este rezervat”, adaugă aceasta.
Copilul a fost lovit vineri seară de remorca unui tractor în Cisnădioara și a fost preluat de medicii care i-au acordat primul ajutor la fața locului, efecutându-i manevre de resuscitare. Victima se afla în stare de inconștiență.
Conform IPJ Sibiu, incidentul s-a petrecut pe strada Bisericii din Cisnădioara. “Șoferul unui tractor a basculat pământul din remorcă, a lăsat remorca ridicată și a părăsit vehiculul fără să observe că, în partea laterală, între tractor și pământul descărcat, este un băiețel în vârstă de aproximativ patru ani. Remorca a intrat in balans și s-a răsturnat peste copil”, a explicat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Articolul precedentUPDATE | Acoperișul unei locuințe de pe strada Dorobanților din Sibiu, în flăcări
Articolul următorPalatul Copiilor din Sibiu a strâns peste 4.000 de lei la bazarul de sâmbătă