Poliția Română recomandă participanților la trafic să circule prudent, să respecte viteza legală de deplasare și să se informeze cu privire la condițiile meteo înainte de a pleca în călătorie.

Polițiștii au intervenit, în ultimele două zile, la peste 6.000 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. De asemenea, au aplicat peste 6.000 de sancţiuni contravenţionale și au constatat 1.469 de infracțiuni.

Astfel, în zilele de 24 și 25 decembrie 2019, polițiștii au intervenit la 6.057 de evenimente, dintre care 5.159 sesizate prin 112. În urma activităților, au fost constatate 1.469 de infracţiuni, dintre care 178 la regimul rutier, 589 contra persoanei, 489 contra patrimoniului, 11 de natură economică, 39 la Legea nr. 126/1995 (regimul materiilor explozive) și 4 la Legea nr. 46/2008 (codul silvic).

205 persoane au fost prinse în flagrant delict, alte 28 persoane, urmărite național sau internațional, au fost depistate, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 36 de măsuri preventive.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 6.374 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.475.398 de lei, fiind confiscate bunuri de 148.770 de lei. De asemenea, polițiștii au reținut 532 de permise de conducere (dintre care: 64 pentru consum de alcool și 171 pentru viteză) și au retras 89 de certificate de înmatriculare.

În cele 2 zile, la nivel naţional, s-au produs 44 de accidente rutiere, în urma cărora 19 persoane au decedat, iar alte 33 au fost grav rănite.

Activităţile au fost desfăşurate împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

Pentru călătorii în siguranță, polițiștii recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă, să se asigurare şi să semnalizeze înainte de schimbarea direcţiei de deplasare și să crească distanţa de siguranţă între vehicule.

În plus, conducătorii auto trebuie să verifice, înainte de a porni la drum, ca autovehiculele să aibă funcționale sistemele de dezaburire, care să le asigure o bună vizibilitate.

Oamenii legii reamintesc că pentru deplasarea pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei este obligatorie echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă.

Articolul precedentCe trebuie să faci de Sf. Ştefan ca să ai noroc în 2020. Tradiţii şi obiceiuri
Articolul următorTânăr de 21 de ani din Apoldu de Sus, arestat preventiv după ce ar fi agresat fizic un angajat al unei societăți comerciale