Vicepremierul României, Raluca Turcan, s-a plimbat pe aleile senzoriale ale Muzeului ASTRA din Dumbrava Sibiului. Acestea sunt zone unde vizitatorii pot merge desculți, pentru a intra în contact direct cu natura. 

“E o zonă care stimulează centrii nervoși din talpă, ajută copiii să își dezvolte picioarele sănătos, la echilibrul psihic și la însănătoșirea oamenilor de toate vârstele. Sunt texturi din lemn, piatră, nisip, cărămidă, scoarță de copac, frunze uscate și pământ de pe aleile sau din zona de pădure. Intri, îți lași încălțămintea și parcurgi traseul astfel încât să fie cât mai benefic sănătății. E un traseu care inspiră, un traseu dătător de speranță și sănătate. Aleile senzoriale sunt la început în Muzeul ASTRA, cu toate că experiențele pe care le oferă sunt extrem de bogate”, preciza Ovidiu Baron, directorul general adjunct al Muzeului ASTRA.
Raluca Turcan a vizitat Muzeul ASTRA în weekendul redeschiderii instituției. Aceasta a postat pe pagina sa de Facebook fotografii, în cadrul cărora apare însoțită, pe aleile senzoriale, de Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județea Sibiu. 
“Anul acesta, ne-a lipsit unul dintre cele mai frumoase evenimente ale lunii mai: Noaptea (magică) a Muzeelor. Cu toate acestea, ne bucurăm să sărbătorim, pe 18 mai, Ziua Internațională a Muzeelor deschizându-le porțile, după această perioadă de restricții. Nu întâmplător, muzeele sunt primele instituții de cultură care își primesc din nou publicul. Ele sunt adevărate cărți de vizită pentru orașele României și, totodată, o cale de a descoperi frumoasa poveste a lumii care ne înconjoară. Tuturor celor care își amintesc cu drag de nopțile lungi petrecute în muzee, în anii trecuți, și nu numai lor, le adresez îndemnul de a le (re)descoperi împreună cu familia sau cu cei apropiați. Eu am facut-o alături de președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean. Împreună am străbătut aleile senzoriale, o experiență specială propusă de Muzeul ASTRA, practic o plimbare în picioarele goale, printre arbori, simțind textura lemnului, a cărămidei, nisipului, conului de brad… M-am bucurat de relaxarea măsurilor așa cum au făcut și alți sibieni: într-un spațiu sigur, în aer liber, în care numărul de vizitatori este controlat și în care este posibilă respectarea tuturor condițiilor impuse”, a scris vicepremierul României.

 

 

Imagine

Articolul precedentCât de mari sunt amenzile începând de azi și pentru ce se dau
Articolul următorGhișeele IPJ Sibiu pentru eliberarea cazierului judiciar își reiau activitatea