Deputatul de Sibiu Raluca Turcan, prim-vicepreşedinte PNL, solicită Guvernului “să își respecte angajamentele asumate prin lege”.

Într-o postare scrisă pe o reţea de socializare, Raluca Turcan a explicat că “PNL Sibiu consideră necesară depunerea unei moțiuni simple împotriva ministrului Finanțelor publice, principalul responsabil pentru nerespectarea Legii Bugetului de Stat, pentru încălcarea grosolană a angajamentelor față de primari și președinții de CJ, pentru blocarea de investiții benefice pentru viața și dezvoltarea comunităților locale”.
Potrivit acesteia, la începutul anului 2018, zece miliarde de lei au fost luate de la primării, prin “marea revoluție fiscală” a PSD.
Guvernul PSD, prin vocea prim-ministrului, ministrului Finanțelor, președintelui PSD, a făcut trei promisiuni: rectificarea bugetară va fi pozitivă; sumele pierdute vor fi recuperate în integralitate la rectificarea bugetară; niciun buget al unei localități în 2018 nu va fi mai mic decât cel din 2017. Nimic, nici măcar o promisiune nu a fost respectată. Dimpotrivă, în 60% dintre cazuri, Guvernul a tăiat bani de la bugetele locale. S-a ajuns la situația critică în care nu se asigură nici măcar cheltuielile minimale de funcționare. Sunt cazuri în care nu se asigură banii pentru plata salariilor”, spune deputatul de Sibiu.
În plus, prim-vicepreşedintele PNL îi cere Ministerului Finanţelor să iasă public și să explice de ce nu au fost prevăzuți acești bani și cum se explică faptul că mii de angajați din subordinea primăriilor vor rămâne fără bani de salarii.
Să spună oamenilor de ce vor fi închise cămine de bătrâni, centre de plasament și mii de angajați din sistemul de protecție socială își vor pierde locurile de muncă. Sumele pentru comunitățile locale prin rectificarea bugetară reprezinta un nou afront PSD-ALDE la adresa comunităților locale. O încălcare a angajamentelor, o nouă trădare! Călcarea în picioare a propriilor angajamente față de aleșii locali și cetățenii pe care îi reprezintă a fost de la început politica regimului Dragnea. Reprezintă o dovadă clară a lipsei de respect pentru comunitățile locale și aleșii locali“, mai spune Turcan.

Articolul precedentAgenţiile de turism din judeţul Sibiu, verificate de inspectorii de muncă. Avertismente privind lipsa evidenţei orelor prestate zilnic de angajaţi!
Articolul următorȘase victime, printre care doi copii de 2 ani răniți într-un accident