Primăria Sibiu desfăşoară noi acţiuni de dezinsecţie împotriva ţânţarilor şi a căpuşelor.

Primăria Sibiu intensifică acţiunile dezinsecţie pentru combaterea ţânţarilor şi a căpuşelor de pe domeniul public, urmare a înmulţirii acestor populaţii pe fondul ploilor abundente căzute în ultima perioadă în Sibiu.

Astfel, aceste acţiuni se vor desfăşura în a doua jumătate a lunii iulie, după cum urmează:

– în perioada 15 iulie – 7 august se va realiza o dezinsecţie suplimentară împotriva căpuşelor, prima acţiune desfăşurându-se în luna aprilie a acestui an.

– în perioada 17 – 24 iulie se va desfăşura dezinsecţia pentru combaterea ţânţarilor; aceasta este a doua trecere (rapelul), necesară pentru eficacitatea în combaterea acestor insecte, prima trecere (apelul) având loc între 1 şi 8 iulie.

Echipele firmei contractate de municipalitate vor acţiona în oraş pe o suprafaţă de 3.085.787 mp, compusă din parcuri şi zone verzi (inclusiv cele din zonele de blocuri), malurile râurilor şi pârâurilor, spaţiile verzi ale unităţilor de învăţământ, cele din Grădina Zoologică şi din Cimitirul Municipal.

Deşi substanţele folosite sunt avizate de Ministerul Sănătăţii şi nu sunt periculoase, rugăm persoanele cu probleme respiratorii sau cardiace, precum şi copiii să nu intre în raza directă de acţiune a echipamentelor de pulverizat.

Menţionăm că în situaţia în care condiţiile meteo sunt nefavorabile, aceste acţiuni vor fi reprogramate.

Serviciul Comunicare, Relaţii Externe şi Marketing

Primăria Municipiului Sibiu

Articolul precedentLiberty Hub – Defending the West with Mike and Ana about the Christian pillars
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 20. Kim Kardashian la Casa Albă