La Școala Gimnazială Racovița, a avut loc astăzi, 9 aprilie 2019, evenimentul regional „Educația digitală ca parte a dezvoltării comunității”, organizat în cadrul programului național Digitaliada.
Agendal evenimentului a cuprins prezentarea programului, cu accent pe conținutul digital disponibil pe platforma națională www.digitaliada.ro, respectiv o dezbatere pe tema educației digitale ca parte a dezvoltării comunității, dar și o activitate demonstrativă din partea elevilor de clasa a VII-a ai școlii din Racovița. Elevii le-au făcut o demonstrație participanților și au arătat cum învață matematică folosind aplicația GeoGebra, respectiv TIC folosind aplicația Scratch Jr, două dintre aplicațiile din proiect, precum și tabla interactivă primită de școală în cadrul proiectului. Participanții au avut prilejul să lucreze și ei pe tablete deoarece elevii le-au dat un test digital în aplicația Kahoot.

Dorina Ucean, directorul instituției a menționat faptul că prezența la eveniment a fost numeroasă deoarece invitații au fost curioși să vadă ce presupune educația digitală și ce înseamnă programul Digitaliada.

„Primarii invitați chiar s-au arătat interesați să achiziționeze echipamente și să doteze școlile din localitățile lor cu un laborator digital. Au fost plăcut surprinși să afle că profesorii din proiect participă constant la sesiuni de formare și că primesc suport tehnic continuu. Directori, consilieri, primari, toți au plecat foarte încântați și nerăbdători să acceseze resursele disponibile pe platformă”, a spus aceasta.

Articolul precedentExercițiu de mobilizare anunțat la Sibiu
Articolul următorMiercuri și joi rămân fără curent electric Sibiul și alte localități din județ