Doi tineri sunt cercetați după ce ar fi furat din casa unui bărbat din localitatea Șelimbăr, județul Sibiu, aproape 275.000 de lei.

Potrivit IGPR, polițiștii au fost sesizați marți de un bărbat, prin apel la 112, cu privire la faptul că în aceeași zi persoane necunoscute ar fi pătruns în imobilul său din Șelimbăr, de unde ar fi sustras 42.000 de euro și 64.000 de lei.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că, în dimineața de 10 mai, în jurul orei 8.30, persoane necunoscute ar fi pătruns în imobilul victimei, un bărbat, în vârstă de 54 de ani, domiciliat în Șelimbăr, iar, prin folosirea unei chei adevărate, găsite într-un dulap de pe terasă, ar fi pătruns într-o anexă din curte, de unde ar fi furat banii.

Prejudiciul estimat de către partea vătămată este de 274.000 de lei.

Miercuri, în județul Mureș, polițiștii au oprit în trafic o mașină cu care s-ar fi deplasat persoanele bănuite de comiterea acestui furt.

În urma percheziției făcute asupra autoturismului, polițiștii au descoperit 19.280 de euro și 75.550 de lei, sume cel mai probabil provenite din furt.

Cei doi bărbați din mașină, ambii din Cluj, în vârstă de 20 și 28 de ani, au fost duși la sediul Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr, iar, în urma probatoriului administrat, a fost dispusă reținerea lor pentru 24 de ore.

Joi, aceștia vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de arestare preventivă, cercetările fiind efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Articolul precedentMașină în flăcări, pe A1
Articolul următorPiedone, condamnat cu EXECUTARE! 11 ani de închisoare pentru un patron al clubului – Decizia definitivă în dosarul Colectiv