Doi tineri în vârstă de 17, respectiv 26 de ani, din Avrig au fost arestați preventiv sub astectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată. Aceștia au fost identificați și prinși luni, 19 noiembrie, de către polițiștii din cadrul Poliției orașului Avrig.
Se pare că, în noaptea de 11 spre 12 noiembrie, cei doi ar fi băut, în Avrig, împreună cu un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Arpașu de Sus, chiar dacă nu-l cunoșteau. Acesta din urmă i-a rugat pe avrigeni să-l conducă în stația CFR din oraș. Aceștia, însă, l-au dus pe bărbat pe un câmp mărginaș orașului, l-au lovit și i-au sustras din portofel suma de 1.350 de lei. I-au lăsat, însă, 50 de lei pentru a ajunge acasă.
A doua zi dimineață, victima a sesizat polițiștii cu privire la cele petrecute, iar în cauză s-a deschis un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
„La data de 19 noiembrie, în urma investigațiilor efectuate, s-a reușit identificarea și reținerea celor doi agresori, în vârstă de 17, respectiv 26 de ani, la data de 20 noiembrie instanța aplicând măsura arestării preventive față de cei doi pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Avrig”, transmit polițiștii.

Articolul precedentSibienii se pot programa online pentru consultații la Spitalul de Pneumoftiziologie
Articolul următorAu trecut patru ani de la accidentul aviatic de la Mălâncrav, în urma căruia au murit nouă militari