Dovezile înlocuitoare cu drept de circulație ale permisului de conducere își prelungesc valabilitatea.

“La nivelul parchetelor, în cauzele în care anterior instituirii stării de urgență prin ordonanță a procurorului a fost disjunsă prelungirea dovezilor înlocuitoare cu drept de circulație ale permisului de conducere, emise în temeiul art. 111 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, pentru limitarea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2, persoanele interesate nu este necesar să depună cereri de prelungire. Din oficiu, procurorii vor emite ordonanțe de prelungire a acelor dovezi pentru care anterior a fost dispusă o ordonanță”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Ordonanțele de prelungire vor fi transmise pentru operare la unitățile de poliție competente, fără a mai fi necesară consemnarea pe dovadă a prelungirii în această situație excepțională.

Măsura a fost stabilită prin coordonare interinstituțională între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul de Interne și Inspectoratul General al Poliției Române.

 

Articolul precedentPacient internat la Spitalul Județean Sibiu, în stare gravă. Se așteaptă rezultatele testelor pentru coronavirus
Articolul următorCertificatele de cazier judiciar, eliberate doar după ridicarea restricțiilor