Astăzi, 29 mai, începând cu ora 18, în Foaierul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu va avea loc vernisajul expoziției de bandă desenată „Nos tresors cachés – La BD dans les archives de la Bibliothèque Astra de Sibiu” / „Comori ascunse – banda desenată în arhivele Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu”, eveniment care se va derula în cadrul proiectului „Le printemps roumain de la BD francophone”, organizat de Institutul Francez din România, Asociația Edumedia, susținut de Sezonul România – Franța 2019, Ministerul Afacerilor Externe (România), Ambasada Franței în România, Institutul Francez și Institutul Cultural Român.

În proiect sunt organizate expoziții, conferințe, vernisaje și ateliere de BD în șapte mari orașe: București, Oradea, Constanța, Sibiu, Suceava, Timișoara și Brașov.

Expoziția „Comori ascunse – banda desenată în arhivele Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu” cuprinde o serie impresionantă de materiale din colecția de publicații periodice apărute după 1945, dar și din fondul vechi, toate aflate în patrimoniul Bibliotecii Județene ASTRA, co-organizator al acestui eveniment. Bibliotecarii Daniela Stancu și Corina Țipu, de la Compartimentul Periodice, propun publicului o selecție de documente din numeroase reviste, dintre care menționăm: „Almanahul Cutezătorii (1980), Curentul pentru Copii și Tineret (1939), „Dimineața Copiilor” (1929), „Lumea Copiilor” (1925), Covorul Fermecat (1945), „Lumina Copiilor” (1936), „Revista Copiilor și a Tinerimei” (1914), „Universul Copiilor și al Tineretului” (1931 – 1938), „Pif” (1969, 1974).

„Toate materialele aflate în expoziție sunt publicații pentru copii, în cuprinsul cărora există benzi desenate. Alegerea a fost dificilă, deoarece Colecția de publicații periodice a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu este foarte mare. Am pornit de la lucrarea criticului și istoricului de bandă desenată, Dodo Niță, intitulată „Istoria benzii desenate românești 1891 – 2010”, apărută la Editura Vellant și am ales personaje reprezentative pentru publicul român. Iubitorii benzilor desenate vor avea plăcerea de a se reîntâlni cu Haplea, Stan Pățitu’, Tudorică și Andrei, Păcală, Truță și Fănuță, Pif, Hercule, Rahan, Placid și Muzo”, spune Daniela Stancu, bibliotecar la Compartimentul Periodice al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.

Astfel, publicul sibian va putea admira o expoziție care aduce în actualitate elemente vizuale de excepție. „Se împlinesc anul acesta 50 de ani de la înființarea revistei Pif Gadget (Franța). Cu acest prilej, în Sezonul România – Franța este inclus proiectul Primăvara românească a benzii desenate francofone. Ne bucurăm să vedem la Sibiu o expoziție bogată, fundamentată pe o colecție impozantă de reviste pentru copii, care reflectă diversitatea și frumusețea benzilor desenate”, subliniază criticul Dodo Niță.

Expoziția este deschisă publicului în perioada 29 mai – 9 iunie, în programul de funcționare al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, str. G. Barițiu, nr. 7, Foaier, corp B, luni – vineri 8 – 20, sâmbătă 9 – 13.

Toate evenimentele și proiectele Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu se desfășoară cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.

Articolul precedentOrganizația „Salvați copiii” a dotat secțiile de neonatologie din Sibiu și Mediaș cu aparate performante menite să salveze viața prematurilor
Articolul următorJucării realizate prin tehnici tradiționale și ateliere interactive, în weekend, la Muzeul ASTRA