O femeie de 45 de ani a ajuns la spital, duminică, după ce a intrat cu mașina într-un copac, pe DJ105, Merghindeal – Agnita.

Potrivit Lucianei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, din primele cercetări se pare că șoferița, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile meteo, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un copac situat pe marginea părții carosabile.
Femeia se afla singură în mașină.
La fața locului au intervenit echipaje ale ISU Sibiu, care i-au acordat îngrijiri medicale femeii. Aceasta a fost transportrată la CPU Agnita, prezentând traumatisn cranio – cerebral.
“Polițiștii rutieri sunt la fața locului și efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările și cauza accidentului”, a adăugat Lazăr.

Articolul precedentA intrat în panică după ce a setat GPS-ul pentru drumul cel mai scurt
Articolul următorVreme caldă, săptămâna viitoare. Temperaturi maxime de 7 grade Celsius