O fetiță de numai 10 ani a fost atacată, în cursul zilei de astăzi, în Mediaș, de un câine maidanez care dădea târcoale de mai multă vreme zonei în care locuiește fetița. Atacul s-a petrecut în momentul în care copila se întorcea de la școală, în cartierul medieșean Gura Câmpului.

Se pare că fetița i-ar fi aruncat câinelui restul de sandviș rămas de la școală, însă, patrupedul a sărit și a mușcat-o de mâini, picioare și de nas. Alertat, un echipaj al Ambulanței Mediaș a transportat minora la Urgența Spitalului Municipal Mediaș, unde a primit îngrijiri medicale din partea personalului medical.

„E un maidanez care stă pe lângă blocul nostru, lumea îi mai dă de mâncare. Astăzi pe la 11.10, fetița a venit de la școală și i-a dat sandwich-ul iar apoi câinele a sărit la ea și a mușcat-o de picioare, de mână și de nas a prins-o un pic. Am sunat la Ambulanță, au dus-o la spital. Am mers și eu, i-au făcut inejecții, tratament, au bandajat-o. Acum este acasă, însă urmează să mai mergem să îi schimbe bandajele”, a spus tatăl fetiței.

Articolul precedentCum să-ți protejezi locuința de hoți
Articolul următorA.N.A.F. continuă restituirea taxei auto