Două incendii au avut loc în această dimineață pe A 1, în decurs de aproximativ 30 de minute unul de calălalt. Primul dintre ele a avut loc în jurul orei 6:30, la Km 276 +000  ST. O autoutilitară a luat foc pe carosabil, pe sensul de mers Sebeș – Sibiu. 

„Autoutilitara era încărcată cu materiale textile și în ea se afla o singură persoană. Nu sunt victime. Incendiul a cuprins mașina în totalitate. Au întervenit pompierii din cadrul Stației Miercurea Sibiului și o autospecială de stingere”, anunță reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu.

Banda 1 și banda de urgență au fost restricționată. Autoritățile anunță că incendiul a fost stins după circa 20 minute, iar personalul Sectiei Autostrăzi lucrează la curatirea zonei.

În acest moment se circulă dirijat pe banda de viteză a căii 2. Măsura este luată până la degajarea carosabilului.

Cel de-al doilea incendiu a izbucnit la o diferență de aprox 30 minute și la o distanta de aproximativ 300m față de celălalt. De data aceasta a luat foc un autoturism aflat în coloana de mașini. În autoturism se aflau două persoane. Din fericire, nici în acest caz nu sunt victime.

„S-a acționat imediat de către pompieri cu o autospecială de stingere, astfel încet incendiul a cuprins numai 30%din compartimentul motor. Cauza incendiului a fost un scurtcircuit electric”, transmit pompierii.

Articolul precedentBRAŞOV | Accident pe DN1. Un autoturism, proiectat în afara carosabilului, după ce s-a izbit de un TIR
Articolul următorBrașov: Un tânăr a murit după ce a căzut de pe o clădire din strada Hărmanului