Cea de-a VII-a ediţie a Galei Umanitare „Credem în tine” are loc, în acest an, pe 10 decembrie. Biletele pot fi achiziţionate zilnic de la Sala Thalia, acolo unde are loc și evenimentul, începând cu 3 decembrie, între orele 17:00 și 19:00. Gala este rezultatul unei campanii desfăşurată de „Asociaţia Umanitară Alexandra Nanu” ( AUAN ) pe parcursul unui an întreg. Scopul este strângerea de fonduri pentru susţinerea proiectelor asociației. Toți banii vor fi folosiți pentru beneficiarii proiectului. 

AUAN sprijină copii sau tinerii cu rezultate foarte bune la învătătură, dar cu posibilităti financiare reduse.

Proiectele AUAN se întind pe perioada unui an școlar. Proiectul pentru anul școlar 2018 – 2019 cuprinde 25 de beneficiari care primesc burse AUAN, 50 de beneficiari care primesc cadouri de Crăciun 2018 și Paște 2019 și, la cerere, se acordăm sponsorizări pentru taxe de școlarizare, participarea la olimpiade, concursuri, festivaluri, etc. Bursierii AUAN beneficiază suplimentar și de deconturi pentru tratamente stomatologice sau oftalmologice inclusiv aparate dentare sau ochelari. De asemenea, primesc și un bonus de 500 lei la terminarea clasei a VIII-a și a unuia de 1.500 lei la terminarea clasei a XII-a.

Campania „Credem în tine” se încheie în fiecare an, în luna decembrie, cu un spectacol umanitar realizat de artistul sibian Radu Nechifor. Evenimentul este  organizat de AUAN împreună cu Asociația Internațională de Tineret „Become”. Toți artiștii prezenți în gală o fac benevol, fără beneficii financiare. Toate detaliile despre Proiectul AUAN / 2018-2019 pot fi găsite pe site-ul AUAN.

Articolul precedentCarmen Iohannis nu va merge la audieri la Parchetul General
Articolul următorUn troler gol a alertat Poliţia, SRI-ul şi pompierii, în Sibiu