Deputatul FDGR, Ovidiu Ganț a susținut în această dimineață o declarație politică în plenul Camerei Deputaților prin care condamnă, încă o dată, afirmațiile făcute se consilierul de stat Darius Vâlcov. De asemenea, el cere public demiterea lui Vâlcov și a Liei Olguța Vasilescu, ministrul muncii. Tot public îi cere și președintelui PSD Liviu Dragnea să se delimiteze de astfel de declarații a membrilor de partid.

„Consider inadmisibil faptul că nu a fost demis imediat (n.r Vâlcov Darius Bogdan) de către prim-ministrul României, Viorica Vasilica Dăncilă, căreia îi solicit imperativ acest lucru. Totodată, cer prim-ministrului Dăncilă să ia atitudine față de membrii executivului care au asemenea exprimări, cum ar fi, de exemplu, Vasilescu Olguța Lia, ministrul muncii.

Totodată, cer public PSD și în primul rând președintelui acestui partid, Liviu Dragnea, să se delimiteze de declarațiile unor asemenea membrii, inclusiv cele ale fostului ministru Pop Liviu. Sper că susținerea arătată public numitului Vâlcov Darius Bogdan, în sensul că nu ar fi necesară demiterea acestuia, să fi fost o scăpare de moment a președintelui PSD, și nu o susținere morală a afirmațiilor acestuia”, a declarat Ganț.

Deputatul consideră că acest gen de afirmații nu au nicio legătură cu social-democrația europeană, și le numește a fi „specifice unor partide de sorginte bolșevică”.

Vă reamintim că, în urmă cu câteva zile, Vâlcov a postat pe o rețea de socializare, o fotografie lucrată grafic, care îl ilustra pe președintele României, Klaus Iohannis semânând cu Adolf Hitler.

Articolul precedentFoto/Video: Un motociclist și-a pierdut viața într-un accident lângă Nocrich
Articolul următorGalerie Foto: Pompierii sibieni dau sângele lor într-o misiune solidară