Gaz Metan a remizat cu Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 1-1.

Gaziștii au deschis scorul în prima repriză printr-o reușită foarte frumoasă semnată de Nasser Chamed. Oaspeții au reușit să egaleze în actul secund prin reușita lui Goran Karanovic. În urma acestui rezultat, Gaz Metan a bifat a doua remiză consecutivă pe teren propriu.

Sepsi a început mai bine partida de la Mediaș, iar în minutul 8 Barisic a reluat cu capul în urma unei lovituri de colț, însă Pleșca a reușit să respingă mingea. În minutul 13, șutul lui Yasin Hamed din marginea careului de 16 metri a lovit bara porții lui Răzvan Pleșca. Replica Gazului a venit de la Nasser Chamed în mintul 20, însă șutul acestuia din marginea careului de 16 metri a fost respins de Niczuly în corner. În minutul 27, Gaz Metan a avut o ocazie foarte mare de gol, însă șutul lui Ely Fernandes din apropiere a trecut peste poartă. În minutul 34, șutul lui Nasser Chamed de la circa 20 metri s-a oprit în vinclul porții adverse, iar gaziștii au deschis scorul.

La patru minute de la reluarea jocului, același Nasser Chamed a fost aproape de a face dubla, însă voleul său a trecut puțin pe lângă vinclul porții adverse. În minutul 54, Gabriel Vaşvari a executat o lovitură liberă din unghi,  mingea a fost respinsă de Răzvan Pleşca, iar reluările televiziunilor au arătat faptul că mingea a depăşit linia porţii.

Arbitrul a lăsat jocul să continue, iar gaziștii au rămas în avantaj pe tabelă. Sepsi a marcat golul egalizator prin Goran Karanovic, jucător introdus după pauză. Acesta a înscris cu o lovitură de cap din apropiere. În minutul 73, Răzvan Pleșca a blocat foarte bine șutul lui Dylan Flores, scăpat singur spre poarta sa. În minutul 86, Neluț Roșu a văzut al doilea cartonaș galben și implicit pe cel roșu, iar gaziștii au evoluat în inferioritate numerică până la final. S-a terminat 1-1, a doua remiză consecutivă pe teren propriu pentru Gaz Metan.

Articolul precedentTinerii oferă în dar “Lumină lină” vârstnicilor
Articolul următorFC Hermannstadt joacă, astăzi, pe terenul deținătoarei Cupei României și a Supercupei